Arhive categorie: Poeme

1/2

cerul era prăbușit în întuneric
asemenea unei mame în salonul de urgențe
dumnezeu stătea dedesubt și aprindea stelele cu bricheta
una nu mai ardea, și-a îndesat-o în buzunar
cică era defectă voia să o repare mai târziu

Citește în continuare 1/2

Anunțuri

doar o umbră

strivesc sub pașii mei asfaltul întunecat al cerului,
mațele universului se prind în jurul meu de parcă m-ar cunoaște
apoi îmi atârnă beculețe de suflet într-o ordine pe care doar stelele o știu.

prind urletele vârcolacilor în palmă
ca și cum aș vrea să le storc de lună
poate prea invidios că eu nu am atins-o niciodată.

mă agăț de orice inimă căzută printre stele
ca de o sârmă ghimpată împletită cu lumină
o scutur de toate prafurile îi mototolesc bucuria
o târâi printre păsările sufletului apoi o trântesc în sângele universului.

încerc să urc mai sus. tremur… nu am mai murit niciodată.
pașii mei nu mai ating asfaltul,
mâna e doar o reflexie,
eu sunt doar o umbră ce mă traversează.

poem fără tine

îmi amintesc și acum ziua aia ciudată
soarele se uita la mine de parcă voia să mă stoarcă de moarte
încercam să îi zâmbesc dar nu puteam de fapt nici nu mă interesa
pe pat încă se mai simțea mirosul tău de kava autohtonă
aerul ce îl respiram din ce în ce mai greu era infectat cu amintirea ta
ochii tăi prăfuiți mă mai priveau încă de undeva de pe biblioteca neagră
eu nu îți simțeam lipsa doar camera suferea în jurul meu Citește în continuare poem fără tine