poem fără tine

îmi amintesc și acum ziua aia ciudată
soarele se uita la mine de parcă voia să mă stoarcă de moarte
încercam să îi zâmbesc dar nu puteam de fapt nici nu mă interesa
pe pat încă se mai simțea mirosul tău de kava autohtonă
aerul ce îl respiram din ce în ce mai greu era infectat cu amintirea ta
ochii tăi prăfuiți mă mai priveau încă de undeva de pe biblioteca neagră
eu nu îți simțeam lipsa doar camera suferea în jurul meu

apoi am început să sap în podea ca într-un mormânt second-hand
fără să îmi doresc să găsesc ceva acolo nici măcar căldură
lumină sau orice altceva ce ar putea dovedi că ai fost reală

un gând s-a desprins din mine și a căzut în groapa fertilizată cu unghii tocite
a început să-și fluture o privire oblică
mi-a zis du-te și bea cafeaua mai întâi apoi mai la dreapta
mai la dreapta ce dracu n-ai înțeles bea cafeaua
nu prea l-am auzit pământul începea să miroase a tine
îmi era tot mai greu să mă opresc alt gând s-a pus pe fereastră
se uita speriat la mine știa că nu mă poate ajuta
sapă și tu nu te uita i-am zis nu mă ajuți cu nimic dacă te uiți
sunt foarte aproape e doar pământ mult mi-a spus
taci și sapă nu te opri dar e noapte lasă că mâine va răsări iar soarele
e doar pământ

m-am întors spre el să-l ajut înnebunise de tot
dar nu era nimeni acolo
apoi dispăruse și groapa
soarele nu
pământul mirosea a tine

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s