Medici?! Bleah!!!

            Vă salut, oameni buni! Întamplarea pe care să o confesez in faţa voastră s-a petrecut acum vreo 5-6 zile. După cum probabil ştiţi in momentul in care ne angajăm e absolut obligatoriu să trecem pe la medicina muncii pentru un set de controale medicale (cică să vadă ei ca suntem buni de muncă). Apoi la perioade de 1 an (cel puţin in domeniu in care lucrez eu) mergem să facem testele din nou, să ni se spună din nou să mai renunţăm la cafea, să nu mai fumăm că nu e ok pentru sănătate si colac peste pupăză că mai sunt şi scumpe… Ce să mai zici? Da dom’le, promit! Şi anul următor iar suntem certaţi, iar minţim, iar nu ne ţinem promisiunile. Citește în continuare Medici?! Bleah!!!

“Egoismul constă in a face fericirea ta din nefericirea altora.”(Jean Baptiste Henri Lacordaire)

“Egoismul constă in a face fericirea ta din nefericirea altora.” Jean Baptiste Henri Lacordaire.

Salutare! Toți avem in jurul nostru pe cineva care e mândru de el, lumea se invarte in jurul lui, totul i se cuvine, pentru el e natural ca ceilalti să il respectăm, să ii oferim atenție, dragoste, să facem lucruri pe care el, mai apoi, să și le asume. Individul ăsta pare sa fie fericit, să se simtă bine in pielea lui; dar oare așa o fi? Atât de blestemată o fi karma? Sau e o fericire falsă afișată doar in prezența celorlalți, datorată tocmai egoismului/egocentrismului caracteristic lui? Citește în continuare “Egoismul constă in a face fericirea ta din nefericirea altora.”(Jean Baptiste Henri Lacordaire)

doar o umbră

strivesc sub pașii mei asfaltul întunecat al cerului,
mațele universului se prind în jurul meu de parcă m-ar cunoaște
apoi îmi atârnă beculețe de suflet într-o ordine pe care doar stelele o știu.

prind urletele vârcolacilor în palmă
ca și cum aș vrea să le storc de lună
poate prea invidios că eu nu am atins-o niciodată.

mă agăț de orice inimă căzută printre stele
ca de o sârmă ghimpată împletită cu lumină
o scutur de toate prafurile îi mototolesc bucuria
o târâi printre păsările sufletului apoi o trântesc în sângele universului.

încerc să urc mai sus. tremur… nu am mai murit niciodată.
pașii mei nu mai ating asfaltul,
mâna e doar o reflexie,
eu sunt doar o umbră ce mă traversează.

poem fără tine

îmi amintesc și acum ziua aia ciudată
soarele se uita la mine de parcă voia să mă stoarcă de moarte
încercam să îi zâmbesc dar nu puteam de fapt nici nu mă interesa
pe pat încă se mai simțea mirosul tău de kava autohtonă
aerul ce îl respiram din ce în ce mai greu era infectat cu amintirea ta
ochii tăi prăfuiți mă mai priveau încă de undeva de pe biblioteca neagră
eu nu îți simțeam lipsa doar camera suferea în jurul meu Citește în continuare poem fără tine